Capitolul 8- Brain Means Nothing

Bella pov.

Dar anii trec şi rămân doar regrete,

Clişeu…

Ascunse adânc, dureroase şi concrete

Chiar mai patetic decât precedentul…

Şi lacrimi sărate au curs debusolate,

Lamentabil… am privit în jur căutând versuri…

În miez de noapte.


Ca şi celelalte de altfel, foaia a primit o mototolire furioasă şi o încruntare. Birmingham îmi va da un şut în fund dacă sper măcar să mă accepte. Mi-am înăbuşit un oftat, încruntându-mă la caietul de ,,schiţe”.

I-am aruncat mării o privire plină de ură, sperând că mă va lăsa să mă detest în linişte. Ironia sau poate ora târzie din noapte a făcut ca valurile să lovească mai abundent, udând jumătate din mine.

Un chicot zdrobi aşa-zisa linişte gălăgioasă a apei când i-am aruncat un ,,Du-te naibii!

-Ce vrei?am întrebat cu răceală nedorind să dau ochii cu persoana din spatele meu.

-Ce aveţi toţi cu mine?

-Care e problema ta?am atacat puţin prea nervoasă.

-Ai de gând să mai pui multe întrebări?îşi reglase vocea pe frecvenţa răceală absolută.

-Dacă pleci, nu,i-am răspuns sec şi mi-am aruncat ochii pe caietul plin de ,,nimic”, încercând să par ocupată.

-Bella, foaia e goală, murmură şi efectiv simţeam cum buzele i se ridicau într-un zâmbet cinic.

-De unde şti tu ce e în mintea mea? Poate îmi fac ordine în idei, m-am fâstâcit.

-Tu nu-ţi faci ordine nici măcar în cameră, cu atât mai puţin în idei, râse şi n-am rezistat imboldului de a mă întoarce să-i scot limba.

Faţa îi părea ciudat de calmă, uşor meditativă şi veselă. Prea multe măşti suprapuse una peste alta. Ceva în interiorul lui se chinuia să rămână nedescoperit. Am pătruns mai adânc, încercând să caut acel ,,ceva”, dar îmi e teamă că poate, dintr-o greşeală nevinovată, l-am descoperit.

-De ce nu dormi?l-am întrebat serios şi m-a privit ciudat.

-Nu pot, răspunse încă sceptic.

-De ce?am continuat neluând în seamă faptul că el se pregătea să-mi spună ceva.

-Habar n-am .Pur şi simplu nu pot. Ce joc joci?

-Tu să-mi spui, m-am încruntat din nou.

Sunt sigură că peste 2 ani voi avea riduri mai proeminente decât bunica.

-E de vină lumina lunii? Te transformi în vârcolac şi astea sunt efectele secundare: întrebări ciudate şi fără sens?mormăi apropiindu-se de mine.

Se aşeză pe o piatră, încercând să evite contactul cu apa.

-Mulţumesc pentru pata de originalitate falsă, dar nu. Pur şi simplu voiam să ştiu. Ai ceva de ascuns?

Se schimbă la faţă. Pierdu lanţurile măştilor lăsând la vedere ceea ce nu voia să văd. Ştiam eu! Ipocrit egocentrist!

M-am ridicat neluând în seamă dâra de apă lăsată în urma mea, nici foile de hârtie care mă înconjuraseră până acum sau posibilitatea de a le lua şi a fi ,,eco”. În clipa asta mă durea undeva de toată salvarea planetei. N-au decât să moară în deşeuri.

-Bella! Unde pleci?alergă în urma mea şi se postă în faţă, blocându-mi drumul.

-Vreau să dorm.

-De ce?zâmbi.

-Pentru că mi-e somn, Edward. De aia!am apăsat ultimele cuvinte, evitându-i privirea şi l-am depăşit aruncând în urmă un ,,noapte bună” stângaci.

Nu-mi răspunse.

Câţiva paşi târâiţi de-a lungul nisipului, apoi mi-am eliberat picioarele şi am început să alerg. O alergare nebună, de parcă cineva mă urmărea insistent, un dement însetat de sânge sau poate era doar conştiinţa? Mă simţeam ca în faţa unui pluton de execuţie şi o vedeam pe Tanya dând verdictul final, verdictul care mă trimitea la o moarte lentă.

Sticla uşii se lipise de faţă şi am început să gâfâi alungând orice gând, apoi am deschis încet uşa. Deşi aş fi dat orice să iau pe cineva la bătaie, trebuia să nu-i trezesc pe ceilalţi. Nu voiam să-mi povestesc nesomnul, să-l explic şi să mă comport normal în acelaşi timp. Aş fi cedat mult prea uşor şi probabil îi speriam cu o ieşire irascibilă şi idioată dacă analizai cu atenţie furia mea.

Urcam cu precizie treptele şi cu aceaşi precizie am intrat în cameră, nu m-am împiedicat de nimic, am adunat de pe jos un creion nou şi m-am strecurat în balcon. Toate astea fără ca Alice să reacţioneze. Ori eu devenisem o felină incredibil de agilă –nici o şansă-, ori Alice a stat prea mult la soare. Mda şi eu mizez pe a doua variantă.

Trebuie să intru la Birmingham! Mi-am spus cu seriozitate şi am deschis caietul. Toată dorinţa mea efervescentă s-a stins imediat ce am conştientizat că habar n-am despre ce să scriu. Am nevoie de o idee stabilă. Genial, Bella! Ce idee?!

Puteaam oricând recurge la o poveste greţoasă de dragoste care se presupune că va încălzi fiecare inimă îngheţată şi-i va face pe profesori să se ridice în picioare şi să aplaude. Am trecut însă de vârsta unor asemenea vise diabetice. În cel mai fericit caz unul din ei şi-ar aranja ochelarii şi m-ar întreba dacă ăsta e stilul meu de a-mi bate joc de ei. Deci, romantismul în exces pică, dar pot păstra o doză legală totuşi.

Acţiune. Deja mă imaginam conturând următorul James Bond, dar atât de mulţi au făcut asta, încât oricine şi-a da seama că nimeni nu-l poate întrece, cu atât mai puţin o mucoasă care tânjeşte să atingă doar pereţii unei facultăţi ca Birmingham.

Ceva ce n-am mai scris până acum. Ceva unic, nou, captivant.

Fantome? Vampiri? Mutanţi ciudaţi? SF?

…nimic. Chiar nimic? Nici măcar o idee fugitivă şi difuză care să pară interesantă şi originală? Creierul meu dispunea de atât de puţină inspiraţie?
Cuvântul ,,fantomă” mă atrăgea dureros de mult. Degetele începuseră să transpire şi ştiam că ideea era de vină. Mă măcina frica de a începe ceva şi de a-l termina. Mi-era teamă să nu pătez o temă excepţională cu netalent.

Am înghiţit în sec şi am fugit după laptop. Aveam nevoie de ceva mai mult decât un caiet dărăpănat.

M-am întors fără el. În doar 2 secunde o lumină îmi săgetă mintea. Nu puteam scrie despre fantome! E prea fals! Prea mulţi au făcut-o!
Damn it! Sunt jalnică….!

Dimineaţa lui 10 iulie 2010

Bella pov.

-Bella!

Mătase fină, aromă de trandafiri, contrastul dintre roz şi negru, mişcări ameţitoare ale unei lebede şi… o voce piţigăiată care mia speriat visul. Am deschis ochii.

-Ce cauţi aici?întrebă Alice din dreptul balconului.

Părul îi era în toate direcţiile, iar halatul legat neglijent în jurul taliei, ameninţând în orice moment să-i expună mai mult decât e nevoie.

-O noapte rea?am întrebat rânjind şi mârâi. O iau ca pe un răspuns afirmativ.

Îşi dădu ochii peste cap, se întoarse şi plecă spre toaletă murmurând aproape indescifrabil:

-Ai grjă pe unde adormi data viitoare.

Am ignorat remarca adunându-mă de pe jos. Spatele reacţionă de la prima tentativă de a mă mişca. Asta păţeşti dacă dormi în poziţii incomode pe balcon. M-am reaşezat aşteptând să se dilueze durerea şi involutar ochii au căzut pe caiet. Nici o evoluţie. Zero cuvinte, zero idei şi zero inspiraţie. Dacă urma să continui aşa voi ajunge chelneriţă.

Hotărâtă că pot învinge durerea, m-am ridicat dintr-o dată prinzându-mă de uşa balconului. Oasele au pocnit, durerea s-a dilatat împăştiindu-se până în vârful degetelor, apoi dispăru uşor.

N-am acordat importanţă hainelor aruncate pe pat, le-am îmbrăcat rapid şi mi-am târât picioarele până în bucătărie, neobosindu-mă să recurg la zâmbete false şi odihnite, dar pentru ca dimineaţa mea să intre din stadiul de „groaznică” , în cea de ,,super groaznică” trebuia ca Emmett să-şi piardă timpul la duş, iar eu să rămân singură cu Edward.

-’Neaţa!

Nu i-am răspuns. Îmi stăteau în gât ipocriziile şi comportamentul lui.

-Vei continua să mă ignori?

-Cred că îţi poţi răspunde singur la întrebare, am răspuns sec, scoţând din frigider laptele.

-Ai de gând să-mi explici şi mie de ce o faci?murmură dându-mi cerealele.

-Ai vrea să încetezi să te victimizezi? Eşti patetic!

-Ce avem la micul dejun?aproape cântă Em scuturându-şi apa din păr.

-Lapte cu cereale, i-am indicat mâncarea mea neatinsă şi am urcat scările fără să-l mai privesc pe „prietenul meu cel mai bun” trădător.

-Wow! Ce-a păţit?a fost ultima întrebare captată înainte să trântesc uşa în urma mea.

-Haide Bella, nu trebuie să o iei aşa personal, se strâmbă Al când m-a văzut intrând ca o tornadă în cameră.

-Tu poţi?i-am întors-o şi se strâmbă din nou.

-Nu prea, dar…, ochii îi străluciră. Vreau să mă joc, rânji.

Nu ştiu ce-i debitase mintea, dar după mimică părea ceva de rău şi mă rugam să nu fiu martoră la aşa-presupusa ei idee.

-Să te joci?

-Da, scoase din geantă o cremă de soare.

-Aia e a Tanyei?încercam să fac o legătură între planul lui Alice şi Tanya. Cunoscând-o pe Al orice s-ar fi întâmplat avea să-mi placă.

-Mda, scorpia o merită.

-Răzbunarea ta se rezumă la a-i fura crema de plajă?m-a bufnit râsul. La ce te aştepţi? Să facă insolaţie?

-Aşa, continuă să râzi. Defapt se rezumă la auriu. O doză de superbronzant. După ce va folosi crema asta mai mult ca sigur va arăta ca un neon ambulant, râse pentru ea şi mi-am dat ochii peste cap.
-Trebuie să te învăţ să faci farse.

Îmi scoase limba, trimiţându-mi un ,,Vei vedea tu” plin speranţă.

Renesmee pov.

-Vine şi Tanya cu tine. E musafir, oricât încerca să pară totul o rugăminte, tot un ordin rămânea.

-Nu e drept! Nu eu am chemat-o! Din partea mea poate pleca în următoarele minute! N-am de gând să-mi iau rolul de dădacă.

-Am crescut o fată mult mai sufletistă.

Ce drăguţ! Încerca să pară victima neînţelesă...

M-am abţinut de la comentarii.

-Dacă accidental se îneacă nu va fi vina mea.

-Încearcă să păstrezi acel ,,accidental” cu adevărat accidental.

-Nu garantez, mormăii şi mama oftă.

N-aveam nici un chef de ifosele Tanyei, de prostia Jessicăi şi de jocul tâmpit pe care-l juca mama cu băiatul cel ,,crud” şi bogat. Oarecum îmi era milă de Edward, dar toată mila mi s-a diluat în clipa în care a pierdut în faţa Tanyei. Mă aşteptam la mai mult creier din partea lui- O adevărată dezamăgire.

-Ghici ce?se pisici aceeaşi vocea dezgustătoare a jalnicei mele verişoare lipsite de viitor -exceptându-l pe cel de la marginea drumului- . Eddy m-a sunat, rânji.

-Prostia e ereditară?am spus-o mai mult pentru mine, dar mi-am dat seama prea târziu cât de tare s-a auzit.

-Renesmee!aproape urlă mama apărându-şi odrasla nelegitimă.

-Putem pleca? Te rog!le-am privit cu dezgust şi Tanya mi-o luă înainte.

Primele câteva minute s-au scurs în linişte, o linişte dureroasă pentru că aş fi preferat să o umplu eu cu diferite epitete, dar totuşi era linişte. Oricât de mult voiam să o trimit pe Tanya în toate colţurile infernului, nu îndrăzneam să o fac şi asta durea îngrozitor. Încă aparţinea sângelui meu şi –indirect- eram obligată să mă comport ca atare.

-Bella e o târfă!

M-am întors spre ea şi ura s-a lărgit pe întreaga faţă. Ce scorpie!

-De ce?

-Nu e destul de logic?mă ţinti cu privirea încercând să redevină aceaşi ipocrită infernală. Cine naiba se crede? Se aşteaptă ca Edward să rămână indiferent? Să nu fie atras? Ambele au o impresie prea bună despre propria persoană.

Apropo de impresie prea bună…

-Ambele?am întrebat încă neinclusă pe deplin în idee.

-Da… Bella şi surioară cea dulce, Alice. La fel de şterse, la fel de jalnice. Vă veţi înţelege bine.

Mi-am muşcat limba. De ce? De ce n-aveam curajul să-i spun Tanyei în faţă părerea mea despre ea? Ce era scutul care mă ţinea la distanţă, mă intimida?

Ca de obicei am tăcaut, lăsând-o pe „prinţesă” în lumea ei înflăcărată.

Eşti atât de proastă!urla întrgul meu ,,eu”, dar mă rezumam la a aproba.

Edward pov.


I-am zâmbit Tanyei şi Alice oftă. Nu e problema lor ce fac eu cu viaţa mea, iar Alice, Bella şi Emmett se comportau imatur, dar măcar scumpii mei fraţi aveau bunul simţ de a încerca să ascundă asta, nu ca trăznetul Bella.

……………………………………………………………………………………………………..

Dacă durerea poate ajunge la un anumit apogeu, eu am reuşit această performanţă. O zi întreagă şi nici măcar o reacţie din partea lor. Am oftat.
M-am aşezat pe o stâncă încercând să savurez apusul.

-Mergem acasă, apoi la o petrecere pe plajă. Vi sau nu?întrebă Bella şi am privit-o oarecum mirat.

-Vorbeşti cu mine?

-Încearcă să te comporţi matur.

-Eu?!m-am ridicat rupând distanţa dintre noi. Eşti ca un copil râzgâiat. Îmi pare rău că-ţi distrug speranţele, dar maturitatea ta lasă de dorit.

-Ba nu, se îmbufnă şi am zâmbit.

-Vezi?

-Vii sau nu?mormăi uşor enervată şi îşi trecu privirea prin mine.

-Asta îmi aminteşte că îmi datorezi 10 dolari.

Torţele care-i erau pe post de ochi s-au înteţit. Hopa, tocmai am lovit în orgoliu.

Se întoarse cu spatele şi plecă fără să mai arunce vre-o remarcă.

-Da!am strigat în urma ei. Vin!

Mâna i se ridică în aer. O tentativă de semn obscen pe care şi-o calmă rapid.

Am râs scurt.

_______________________________________________

Hey there! Mda… întârziată rău… ştiu… au rost scuzele? -.- Mda, nu prea. Categoric laptop-ul meu n-a avut ce căuta cu mine la sat -not faire-, iar restul timpului l-am petrecut scriind scenariul pentru piesa de teatru de Crăciun…

deeeeeci…. hope you’ll like and sorry…. again 😀

capitolul următor…..hmmm…. azi e miercuri…. în maxim o săpt ar face bine să apară 😀 … dar nu promit nimic

Anunțuri

8 răspunsuri to “Capitolul 8- Brain Means Nothing”

  1. Spider-monkey Noiembrie 24, 2010 la 4:00 pm #

    Atât de special!:x
    Calmul de care Edward dă dovadă,în aparenţă, şi furia Bellei năpustită asupra lui ca o fiară gata să-l nimicească în două minute şi trei mişcari sunt într-o totală antiteză.Renesmee reuşeşte să-şi păstreze părerea despre Tanya doar pentru ea,chiar dacă nu îi este foarte uşor.
    Tind să cred că Edward s-a hotărât să se distreze în vacanţă şi şi-a gasit partenera perfectă care abia aşteptă să-i cadă în plasă.Şi..în cazul în care Edward a orbit,mai este şi Bella prin peisaj care nu prea pare a fi de acord cu decizia pe care a luat-o.
    Sper că pe Bella o va lovi inspiraţia şi va reuşi să îi impresioneze pe cei de la Birmingham.

    Hei,don’t worry,this chapter is fascinating! 😉
    Spor la scris şi multă baftă cu scrierea scenariului pentru piesa de Crăciun:).
    Kisses:*:*.

  2. Paula Noiembrie 25, 2010 la 6:03 am #

    Sper ca Edward sa aiba mai mult creier decat a dat dovada pana acum.

  3. Niko Noiembrie 26, 2010 la 12:32 pm #

    In sfarsit cap.8…L-am asteptat destul:)
    Ce pot sa spun…e perfect.De abia astept sa vad cum evolueza actiunea.

  4. Deny Noiembrie 28, 2010 la 1:41 pm #

    Paai… Bella e tare!
    Aici, Edward e chiar ipocrit si plin de sine, nu vede ce are in fata lui si-si pierde timpul cu blondina aia idioata. -scuza-mi limbajul :D-
    Apoi, Nessie e prea tare. Si eu ma asteptam la mai mult creier din partea lui, sincer.. :-j nu cred ca ea il vrea pe Ed. categoric nu.
    De ar face ca acel accident sa devina realitate.. 8-> ar fi super tare. :))

    genial capitolul.

    hilar comportamentul Bellei, dar total la locul lui. desi, imi miroase a gelozie, nu a ‘iubire frateasca’. :>
    traznetul Bella. intr-adevar, ceilalti 2 inamici ai lui au fost mai.. calmi. in schimb, uraganul se dezlantuie.
    mi-ar fi placut ca acel semn obscen sa se puna in aplicare. :)) oare Ed i-ar fi raspuns la ‘atac’? :>

  5. dia Noiembrie 29, 2010 la 5:01 pm #

    ii bestial ficul
    astept next cat mai repede

  6. BibbyEllen Noiembrie 30, 2010 la 7:33 pm #

    Îmi place!
    Îmi închipui că acesta e numai începutul geloziei Bellei. Nah, gelozia de la linia de start – aia de care nici nu e conştientă.
    Renesmee îi e cu mult superioară Tanyei ca să o bage în seamă… Mi-a plăcut faza cu neonul ambulant :)) .
    Spor în continuare!

  7. chocoholic4ever Noiembrie 30, 2010 la 7:57 pm #

    Hey… mersi frumos 😀
    voi ajunge să scriu capitole doar pentru a vă citi vouă comentariile… really deep…

  8. Dy@nn@ Decembrie 6, 2010 la 6:40 pm #

    eu intarzii de fiecare data:”>
    insa lice-ul a pus stapanire pe mine:”>
    Cap este minunat:X
    imi place mult cap:-x
    pe cand nextul?
    as spune mai multe insa mi-a inceput filmul:))
    poop..pa:-h
    pe cand nextul?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: