Truth or Dare?

10 Dec

-Noaptea târziu se întâmplă tot felul de crime,comise de vampiri, de fantome,de păpuşi voodoo. O simţi. Teama se înfiripă în tine şi vrei să urli. Ştiu că da, jonglă cu lanterna încercând să pară înfiorătoare.

-Ai terminat?murmurai legându-mi şireturile pantofilor.

-Ai putea măcar să te prefaci speriată, mormăi aprinzând becul.

-Parcă nu îţi plăceau persoanele ipocrite.

-Sunt gata să fac o excepţie.

Am râs.

-Um, Mel, nu ştiu ce să spun despre asta. Am putea sta în casă ca oamenii normali, uitându-ne la filme de groază, mâncând popcorn, dulciuri. Ce zici?zâmbi strâmb aruncând o privire fugară spre întunericul de afară.

-Glumeşti? De o săptămână mă convingi să mergem, iar acum vrei să dai înapoi? Când i-am anunţat pe toţi că venim? Nici o şansă.

-Şti, nu e prea raţional.

-Cine a spus că trebuie să fie?

Încă părea neliniştită. Mi-am dat ochii peste cap. Atât de tipic să pară încrezătoare în forţele proprii la început, nenorocindu-mi mie nervii, doar ca mai apoi să renunţe, căutându-şi scuze jalnice. Nu şi de data asta. Mi-am pierdut o săptămână ascultând predici despre cum nu sunt suficient de “cool” dacă nu bântui de nebună într-un conac părăsit în noaptea de Halloween. Oricât de lipsită de raţionament şi originalitate găseam ideea, Kate avea nevoie de o lecţie. Totuşi, mă simţeam vinovată ştiind că va îngheţa de frică.

-Dacă vrei putem rămâne acasă… sunt sigură că mai am câteva filme pe undeva.

-Nu!îşi încleştă pumnul şi mă aşteptam ca în fiecare moment să-i explodeze venele. Nu putem fi laşe. Vom demonstra că avem acea putere interioară, acea voinţă inumană de a suporta orice, oricât de înfricoşător ar părea!îşi termină discursul plin de pasiune cu mândrie, dar asta nu m-a oprit să o privesc cinic.

-Bine, am răspuns cu un chicot căutând cheile prin sertar. Le-am găsit!zâmbii triumfătoare şi m-am întors spre ea. Mergem?

-Mda, comentă fără vlagă redevenind zombie Kate cel plin de temeri şi încăpăţânare.

Cinci minute mai târziu ne-am văzut în faţa unui conac uriaş, vechi, probabil intrat în putrefacţie. Băieţii îşi terminau ţigara şi zâmbeau sfidător din curte, indicându-ne cu mâna poarta ruginită şi sufocată de iederă. Ph, să terminăm odată şi cu asta.

N-am aşteptat-o pe Kate să-şi revină din tremurat, m-am apropiat de ei de parcă era cât se poate de normal să te plimbi noaptea prin ruinele naibii ştie ce case.

-Putem începe turul? Vreau să merg acasă.

Chris îşi aruncă ţigara şi rânji.

-Speriată?

-Nu, doar uşor dezgustată. Repet: Putem începe?

-Haide Mel, nu fi aşa o acritură. Noaptea abia a început, interveni Sam –bănuiesc- şi se apropie de noi. Hei, Kate!

-Hei!

Mi-am înăbuşit un chicot la auzul vocii ei morbide şi puţin prea piţigăiată.

-Deci restul au abandonat. Interesant, comentă Chirs apropiindu-se puţin prea mult de mine.

Alertă! Spaţiu personal invadat!

-Mă aşteptam ca voi să fiţi fricoasele, rânji.

Asta lovise direct în orgoliu. Oricât mă lăudam cu raţiunea şi realismul meu, presupunerea lui intenţionată durea ca naiba. Cum adică fricoase? Misogin plin de hormoni! Doar pentru că ei erau gorilele “superioare” şi fără pic de creier, nu însemna că NOI deveneam brusc mironosiţele la ananghie. Genul ăsta de dramă lacrimogenă îmi provoca greaţă.

-Intraţi?i-am întrebat apropiindu-mă de uşă. Sau vi s-a diluat masculinitatea?

Chiris rânji din nou, în timp ce tipul –adică un posibil Sam- şi Kate înghiţiră în sec. Curaj iraţional şi prostesc. Totuşi niciunul nu se mişcase.

-Nu întreb de două ori, am început să lovesc cu unghiile în lemnul uşii.

Mişcarea avea ca scop atât calmarea nervilor treziţi de ipocrizia unora, cât şi verificarea stabilităţii casei. Nu voiam să mă trezesc cu tavanul în cap datorită unor jocuri tâmpite.

Chirs, ca un macho curajos –şi patetic- a intrat primul. L-am urmat. Exceptând pânzele de păianjen, praful acumulat de zeci de ani şi vechimea obiectelor, arăta ca o casă normală şi învechită, folosită de o persoană normală şi dezordonată. Ochii mi-au căzut pe podea.

-Bine, ce-aţi pregătit?

Chirs mă privi ciudat, apoi oftă dându-şi seama la ce mă refeream.

-A fost atât de vizibil?

-A fost suficient de vizibil pentru o persoană care-şi foloseşte creierul într-un procent de 2% şi conştientizează că într-o casă părăsită n-au ce căuta urme proaspetete.

-Eşti bună, mormăi puţin deranjat de observaţie.

Oh, uitasem, eu trebuia să fiu fraiera aici…

-Ştiu, am răspuns natural îndreptându-mă spre scări. Urcăm la etaj?

-Um, şti, eu trebuie să dau un telefon. Mă întorc, şopti Kate forţându-şi vocea să pară normal.

Mi-am dat ochii peste cap şi i-am urmat pe scări. Treptele scârţâiau discret, dar sunetul şters putea fi perceput cu uşurinţă. Am privit aripa spre care mergeau ei. Deşi ştiam că acolo urma să cad într-o capcană –probabil o încercare de a copia un film horror-, partea umană din mine începea să perceapă particule de frică. Nu că aş fi recunoscut vreodată asta.

-Sam, ce alegi?întrebă Chirs brusc, schiţând un zâmbet.

Deci i-am nimerit numele…

-Provocare.

Ochii lui Chirs au strălucit brusc. Şi acum urmează ceva jalnic.

Boo-hoo!mi-am spus sarcastic încercând să urmăresc războiul vizual dintre cei doi.

-Bun, te provoc să vezi ce naiba face Kate afară.

Eh, nu a fost chiar atât de jalnic.

Sam îl privi dezorientat, dar se supuse momâind în barbă. I-am privit siluetă dispărând pe scări şi un aer fierbinte îmi gâdilă ceafa.

-Dacă nu stai la cel puţin un metru distanţă, jur că te castrez, m-am întors serios şi-şi ridică mâinile în aer în semn de protest.

-Am uitat că tu eşti cea periculoasă. Şti, tocmai de aceea mi-ai plăcut mereu. Mă întreb…

Se apropie şi mai mult. Am dat un pas înapoi până am simţit peretele lipindu-se de spate. Ca un şoarece într-o cuşcă. Chris zâmbi cu o nonşalanţă perversă.

-Mă întreb…, repetă mai mult retoric, cum ai reacţiona dacă nu respect distanţa legală. Ce-ai face, Mel? Ce mi-ai putea face?

Genunchiul lui se poziţionă între coapsele mele, arzând zonele respective. M-am încruntat, încă inertă.

Te-aş trimite dracu, apoi cu prima ambulanţă la terapie intensivă, a fost rândul meu să mă apropi de faţa lui.

Acei câţiva centimentri riscau să dispară fără voia mea, dar un urlet masculin şi gutural s-a auzit ca un ecou. L-am împins pe Chris de pe mine, aranjându-mi haina deschisă la primul nasture. Murmură o înjurătură săgetând cu privirea întunericul. Aprinse mai puternic lumina lanternei.

-Ghici ce, Sam? Sincronizare groaznică!urlă încruntat.

-Un urlet? Asta a fost tot?am râs şi se încruntă la mine.

-Îmi pare rău, nu ştiu ce e în capul lui. I-am spus să mai aştepte. Credeam că a înţeles semnificaţia cuvântului, Kate apăru dezamăgită, muşcându-şi buza.

Şi brusc m-am luminat.

-Deci farsa era de fapt pentru mine. Iar tu, am arătat-o pe Kate cu degetul, l-ai ajutat. Ce a fost în capul tău?!am ţipat poate prea isterică.

-Credeam că va fi amuzant, şopti ascunzându-şi privirea, abia acum observând gravitatea situaţiei.

-Că va fi amuzant ce? Să-l lăsaţi pe obsedatul ăsta singur cu mine într-un loc în care nu m-ar fi căutat nimeni? Dacă nu mă puteam descurca? Dacă nu mergea prost farsa? Ce le-ai fi spus tuturor? ,,Scuze”? Ce e în neregulă cu tine?spre sfârşit vocea începea să redevină normală, furia se dilua uşor ajungând chiar într-un anumit stadiu de calm.

-Îmi pare rău, Mel. Credeam că era cu adevărat vorba de o farsă.

-Era vorba de o farsă, dar ghici cui îi era jucată farsa?

Clipi des, abia înţelegând situaţia, apoi înghiţi în sec. Am ignorat-o. Ştiam că regreta acum, dar aveam dreptul să fiu furioasă. Vorbim mâine despre iertare şi scuze. M-am întors spre Chris.

-Plecăm. Vi sau nu?

-Sigur. Îl iau şi pe Sam.

Nu l-am aşteptat să-şi termine propoziţia, nici măcar simplul răspuns afirmativ, doar am coborât rapid scările, apoi m-am repezit la uşă. Am lovit-o puternic cu piciorul când clanţa lovea în gol.

-Deschide naibii uşa!

-Nu e închisă, mormăi Chirs dându-mă la o parte.

Încercă de câteva ori, pasându-mi lanterna.

-Închisă.

-Nu zău? Ş lasă-mă să ghicesc: nu ştiai nimic de asta, am pufnit.

-Nu, de asta nu.

Am căutat sarcasmul în chiupul sau intonaţia lui, dar nu era nimic care să-l dea de gol. Ochii albaştri se întunecau, aproape speriaţi. Ori era cu adevărat un actor desăvârşit, ori chiar nu ne închisese el. Putea fi oricând o încercare nereuşită de farsă de-a lui Sam. Nu părea prea încântat de Chris.

-Sam! Sam!!!

Urletele lui Chris n-au făcut decât să zdruncine casa şi să mă sperie, în timp ce pe Kate au făcut-o să scape câteva lacrimi.

Am mişcat lanterna de-a lungul pereţilor. Doar tablouri vechi, tipice caselor secolului XIX. Mi-am lipit palma de gură anihilând un strigăt. O dâră de sânge se scurgea pe portretul unei tinere care ne privea fix,rânjind. Destul de îngrozită am mutat pata de lumină mai jos. Tipic unui film horror am scăpat lanterna din mână şi m-am dat înapoi, de parcă asta m-ar fi scutit de o asemenea soartă. Ceva se sparse şi sticla lanternei se pierdea pe podea.

-Fira’r Mel! Nu poţi fi mai atentă? Avem nevoie de…, vocea i s-a stins când se aplecă după lanternă şi privi locul luminat.

Kate urlă.

Corpul lui Sam zăcea într-o baltă se sânge, desfigurat. Jumătate din craniu încă se spărgea lăsând loc liber unor bucăţi de creier să iasă. Părul era smuls împreună cu jumătate pin piele. Una din mâini era la câţiva centimetri de picioare, iar hainele rupte. Pieptul oarecum crăpat şi bucăţile de carne lipsă de pe gleznă mi-au întors stomacul pe dos. Am scăpat o grimasă în timp ce încercam să privesc în altă direcţie. Dacă până acum aveam senzaţie că îmi putea fi frică, acum fiecare oscior din mine voia afară, terifiat.

Kate dădu frâu liber sentimentelor mele când se arunca pe uşă lovind-o şi strigând că vrea afară.

-Te rog, deschide-te!urla disperată, apoi se lipi de lemnul uşii începând să se calmeze şi să plângă. Te rog, şopti vag de parcă uşa ar fi putut-o auzi şi îi asculta rugămintea. Vom muri…

Nu trebuia să fi un geniu să-ţi dai seama că avea dreptate, aşa că nici eu şi nici Chris nu ne-am obosit s-o consolăm. Eram prea distruşi pentru asta. Întrebarea corectă ar fi: care urma?

_______________________________________________

READ PLEASE!!! Salut, mda, ar trebui să scriu la capitole, dar n-aveam inspiraţie… şi am găsit mai demult concursul ăsta AICI  , dar deşi n-am reuşit să particip, nu m-am putut abţine să nu scriu… deci, rezultatul mai sus… chiar voiam un fic mai horror…. mrg, nu fic, scriere proprie… acum depinde dacă voi aţi vrea să citiţi ceva de genu… 


Cheers 🙂

Anunțuri

3 răspunsuri to “Truth or Dare?”

  1. whathappensif Decembrie 10, 2010 la 3:55 pm #

    Buna! Eu sunt Maya, eu si cu Dy@nn@ am org concursul si noua ne pare rau ca nu ai terminat de scris la timp creatia si ca nu ai putut participat la concurs, ai o lucrare buna.
    Te asteptam la urmatorul concurs
    Kisses Maya

  2. Cati Decembrie 10, 2010 la 7:29 pm #

    Mulţumesc pentru like. E interesant blogul tău. Succes cu el pe mai departe!

  3. Deny Decembrie 18, 2010 la 8:07 pm #

    tu chiar vrei să mă omori. după asta, sunt sigură că n-aş intra în vreo casă pustie.
    brr. :-s

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: