Jeleu…

30 Oct

Podeaua scârţâi… Carry şi-a întors privirea examinând fiecare colţ al camerei: ferestre vechi, translucide prin care lumina pâlpâia vag scoţând în evidenţă praful aşternut pe fiecare obiect, pereţi în dezagregare, scobiţi în unele locuri de trecerea timpului, pânze de păianjen îmbârligate acaparau tavanul şi o mare parte din suprafaţa pereţilor. Privi pentru prima dată cu atenţie obiectele încercând să le desluşească formele, aşteptând o altă mişcare. Nimic. Răsuflă uşurată şi-şi trecu mâinile prin părul roşcat, dezordonat. Se strâmbă când degetele s-au împleticit în el şi trase cu putere lipsindu-se de câteva fire lungi.

Hotărâtă că nimic nu merita atenţia ei, cu excepţia leagănului din lemn făcut manual, şi-a continuat plimbarea prin camera părăsită. Nu ştia de ce o face, nici cum ajunsese acolo, dar piciorele se mişcau involuntar târâind-o după ele într-un anumit loc.

Un alt scârţâit, mai ascuţit şi mai pronunţat decât primul. Carry respiră adânc şi-şi privi pantofii şi obiectul maltratat de aceştia. Îşi dădu ochii peste cap şi încercă să ridice de jos ursul cenuşiu.

Paşi… alţi paşi… linişte. Inima îi tresări uşor şi scăpă jucăria din mână. Încă sceptică îşi ridică privirea la timp pentru a se vedea pe un hol lung mărginit de geamuri.

Sunt nebună! Îşi spuse şi clătină din cap. Oamenii normali nu se metamorfozează dintr-un loc în altul fără ca măcar să conştientizeze asta. Stai! Oamenii normali nu se metamorfozează deloc!

Speriată de ceea ce ar putea descoperi se apropie totuşi de primul geam. Un bec se aprindea şi se stingea regulat, în timp ce pe fundal un întuneric profund rămânea neclintit. Se întoarse cu spatele şi hotărî să-şi verifice coerenţa. Îcălţăminte neagră, blugi relativ albaştri, destul de largi, curea formată din mai multe inele dintr-un anumit metal şi tricou acum cenuşiu, care-i punea în evidenţă abdomenul perfect. Dezamăgită de rezultatul pozitiv îşi trecu din nou mâna prin părul excesiv de lung după părerea ei. Declanşez un tic nervos, gândi şi-şi rupse alte fire de păr.

-Câştiiiiiig!se auzi un ecou entuziasmat şi un motor turat la maxim.

S-a întors debusolată, iar în faţa ei trecu cu viteză un iepure roz purtând o cască de război şi urlând fericit şi speriat din cauza vitezei, se pierdu în depărtare. Ochii negri uitaseră să clipască din cauza şocului, iar gura îi era uşor întredeschisă.

-Sunt nebună, şopti pentru prima dată şi continuă să privească înainte, încercând să găsească o explicaţie logică cu privire la ceea ce văzuse.

-Majoritatea spun asta, chicoti o voce masculină şi Carry tresări ezitând înainte să se întoarcă.

Nimeni…

-Sunt aici, mormăi aceaşi voce de data asta uşor furioasă şi ceva o trase de picior.

Privi ma atent spre şoarecele cât se poate de normal, cu excepţia cravatei galbene cu buline roşii şi a ochelarilor puţin prea mari. În ciuda situaţiei neaşteptat de ciudate Carry chicoti. Şoarecele se încruntă şi-şi potrivi ochelarii mărindu-şi pupilele.

-Nu e amuzant, mârâi.

-Dacă oricum sunt nebună, n-ar strica să mă comport ca atare, corect?comentă ea neluându-i în seamă atitudinea serioasă şi oftă.

-Nu eşti nebună, sări în încercarea de a se agăţa de blugii ei, dar se rostogoli pe spate. Puţin ajutor?murmură enervat în timp ce lovea disperat aerul cu piciorele.

Carry se aplecă luându-l în mână şi-l trânti în buzunarul pantalonilor.

-Vrei să vezi împrejurimile?zâmbi mica creatură şi Carry ezită.

Ştia că un şoarece nu-i poate face nimic, gândul o amuza chiar, dar se simţea jignită de raţiunea ei să-i răspundă unui şoarece. Oricum ai privi scena, rămâneai cu aceaşi impresie. Totul e doar o iluzie, iar dacă se întâmpla miracolul ca şoarecele să fie real, în buzunraul ei se afla un animal minuscul şi speriat care ar putea-o muşca oricând şi-i putea cauza boli, dar nu părea prea afectată de asta. O afecta doar ideea că înebunise prematur. Ştia că se va întâmpla într-o zi, dar spera că acea zi va fi într-un viitor îndepărtat când ar zăcea la pat cu părul cărunt şi s-ar îndopa cu pastile, nu înainte să termine liceul. Nu-şi putea imagina ochii iubitului ei văzând- într-un asemenea hal. Probabil că nu dispunea de un grad de inteligenţă prea ridicat şi nici nu avea o maşină scumpă, dar ea ţinea la el… într-un fel.

-Ce zici?continuă el aşteptându-i reacţia.

Ea oftă din nou.

-Nu prea mai am nimic de pierdut.

-Minunat! Ia-o înainte şi priveşte pe geam, e destul de riscant să deschizi uşa.

Pereţii netezi erau acum brăzdaţi de o mulţime de uşi, dar după ce un iepure coducea ca un disperat o banană pe roţi şi un şoarece o îndemnase la o conversaţie, de ce ar mira-o că în locul peretelui erau acum uşi?

-Şi la ce ar trebui să mă aştept?se trezi întrebând, dar şoarecele dispăruse.

Creaturile de pe aici sunt extrem de nepoliticoase, mormăi şi se apropie de prima uşa.

Un acvariu. Apa neclară a oceanului, peşti de diferite nuanţe, alge uriaşe, o caracatiţă şi un rechin care-i făcea insistent cu ochiul. Hotărâtă că văzuse destul trecu la următorul tablou. Nimic. Întuneric deplin. Ignorând sfatul şoarecelui –care oricum nu-i putuse da un sfat pentru că şoarecii nu vorbesc, adăugă în minte- deschise uşa. O luminiţă superficială scoase la vedere o cadă acoperită cu o draperie violet cu lumini portocalii care se aprindeau şi se stingeau simultan. Apa curgea de undeva din tavan şi un om/animal/creatură fără pic de talent cânta într-un dezacord ilegal poluând fonic întreaga încăpere, dar spre încântarea lui Carry cântecul se opri brusc, la fel şi apa. Un bot verde şi doi ochi mici şi negri se iviră de după perdea. În cele din urmă sconcsul îşi scoase capul afară în întregime şi se încruntă, scăpându-şi buretele din mâini.

-Ieşi, spuse încet şi calm, iar Carry făcu stânga-mprejur. Acuuuuuuum!!!de data aceasta începu să arunce după ea cu bule de săpun şi Carry alergă disperată închizând uşa în urma ei şi-şi duse mâna la inimă.

Alunecă pe beton încercând să alunge spaima. Nu mi se întâmplă mie! Când voi deschide din nou ochii mă voi trezi în camera mea, în baie încercând să-mi tai venele sau în oricare alt loc NORMAL înafară de acesta!repetă de câteva ori şi deschise fericită ochii. Negrul lor deveni furios şi se ridică în picioare murmurând mai mult pentru ea:

-Rahat!

Îşi numerotă în minte fiecare uşă şi fiecare ciudăţenie a fiecărei uşi.

Uşa nr. 3 consta într-o masă de ping-pong pe tavan cu raţe cu capul în jos care încercau să joace ping-pong, dar mingea le cădea mereu jos.

Uşa nr. 4 era un meci de fotbal între purici unde ratonii priveau cu lupa mişcările şi se certau între ei pentru scor.

Uşa nr.5 părea totuşi mai normală… O mătură cu un fular încovoiat după ea plângea la balconul unui castel aşteptând o maşină de tuns iarba să o salveze, iar câteva mopuri priveau absorbite de lângă uşă. Nu, nu era mai normală.

Defapt nimic nu era normal. În faţa ei, Carry a văzut o câteva picături negre de ,,ceva” scurgându-se din tavan ,făcând tumbe în aer şi conversând fără noimă despre subiecte fără nici o legătură.

-Pământul are o formă hexagonală şi mâ gândesc să-i spun şi omidei să verifice asta în viaţa următoare.

-Dacă aş putea zbura probabil că…

-…nu, n-am încercat să mănânc nimic până…

-…Eşti o picătură de smoală… chiar crezi că poţi mânca ceva…

Deci erau picături de smoală… privi încă nedumerită la stropii ce dispăreau treptat în aer.

-Vreau să mor!s-a plâns şi după un colţ ficatul şi pancreasul se ţineau de ,,orice ar fi fost chestiile de care se ţineau” şi Carry se plesni.

Trecură pe lângă ea de parcă n-ar fi existat şi se sărutară, dacă acele ceva ciudate şi dezgustătoare erau defapt buze.

Simţind cum orice gând aparent raţional o părăsise complet şi că nebunia ei ajunsese la apogeu începu să alerge. Nu-şi mai simţea încălţămintea în picioare. Părul i se încolăcea în jurul gâtului într-o încercare falsă de a o lăsa fără aer, tălpile o înţepau, dar continua să alerge până la vederea unei uşi. Se opri şi împinse cu putere în ea.

Semiîntuneric… obiecte şi animale se învârteau în cerc murmurând sunete vesele, râzând când se împiedicau, dar nimeni n-o băga în seamă. Îngrozită văzu o lumină difuză în depărtare. Nu reacţionă la strigătele ,,fiinţelor” prinse în propriul dans când le săgetă cercul, nici când simţi oboseala în fiecare os, încetini doar când atinse lumina… şi căzu.

Aluneca prin întuneric simţind cum părul îi eliberează gâtul, piciorele nu mai simţeau aerul, respira normal gustând mirosul plăcut de jeleu din jur şi clipi.

Lumina fierbinte a soarelui. Se trezi moţâind în faţa unei fabrici părăsite de jeleu şi respiră uşurată, dar simţi o furnicătură în piept şi o picătură de transpiraţie i se scurse după ureche. Îşi calmă corpul, se întoarse cu spatele şi plecă fără să spună sau să gândească ceva.

Un şoarece privi amuzat reacţia fetei şi se pierdu în crăpătura unui geam….

Anunțuri

11 răspunsuri to “Jeleu…”

  1. unsufletchinuit Octombrie 31, 2010 la 2:47 pm #

    Esti geniala.Nu am citit vreodata ceva mai comic si mai autentic.Felicitarile mele.Ai talent.

    • chocoholic4ever Octombrie 31, 2010 la 2:51 pm #

      Mulţumesc foarte mult! Mi-a crescut inima atâââââ…âât de mult când ţi-iam citit commul:D

  2. BibbyEllen Noiembrie 1, 2010 la 5:24 pm #

    E chiar haios :)) :)) Şi îmi place că nu ai uitat să presari povestea şi cu ciudăţenii – pân’ la urmă şi asta e ceva tipic Halloween-ului :> . De titlu nu mai zic… :))

    • chocoholic4ever Noiembrie 1, 2010 la 7:06 pm #

      chiar aveam emoţii cu privire la titlu… -.-‘,dar mă bucur că îţi place:)
      I’m happy!:D

  3. Deny Noiembrie 3, 2010 la 8:14 pm #

    Jeleu. Cât de simplu şi complex datorită textului. :))
    Haios, iar finalul, puţin imprevizibil, dar totuşi amuzant. Defapt, a fost chiar imprevizibil, dar totul coincidea. Nu m – aş fi gândit la asta. :))

    Tare! 😡

  4. Deny Noiembrie 3, 2010 la 8:20 pm #

    Deci, îmi dau una. :))
    Nu am postat comentariul. Acum, scrie iar Deny, că deh.. :))
    Cât de curat, simplu, frumos scris şi complex, datorită celor petrecute ai scris. 😡 Haios, imprevizibil, cu un final.. huh. :))

    @ Tare! 😡 😡 😡

    😀 🙂

    • Deny Noiembrie 17, 2010 la 7:48 pm #

      ok, ba l-am postat. sunt aşa de ameţită! Ufff!

  5. psychofreak Noiembrie 3, 2010 la 10:19 pm #

    Uau, tu chiar ai 13 ani? Super! Adica, daca asa scrii la 13 ani abia astept sa vad cum o sa scrii la 17. 😀

    Oricum, tine-o tot asa, esti buna! 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. Happy Halloween! >:) « Chocoholic4ever's Blog - Octombrie 31, 2010

    […] AICI găsiţi ,,Jeleu”… şi nu, nu glumesc deşi e ceva plin de nebunie…o proză, sau ceva ce ar trebui să semene cu una… Hope you’ll like it! […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: